SDG

În ultima vreme se aude tot mai des de „Obiectivele de Dezvoltare Durabilă”– traducerea în limba română a „Sustainable Development Goals” (SDGs). Se mai aude și despre Sustainable Development sau Dezvoltare Durabilă. Și despre Sustainability – care nu are traducere oficială în limba noastră, dar căreia i-am atribuit „sustenabilitatea” (cuvânt care nu există în Dex, doar în Dicționarul Enciclopedic). Dar să începem cu începutul. La fel ca orice concept complex, Dezvoltarea Durabilă nu are o definiție unanim acceptată sau suficient de simplă. Cel mai adesea însă, se adoptă explicația prezentată în Raportul Brundtland al Națiunilor Unite, în 1987: „Dezvoltarea Durabilă înseamnă dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor din prezent, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile”.

Vorbim de „nevoi”– adică acele trebuințe de bază (nu dorințe). Și vorbim de prezentul care este strâns legat de viitor. Un echilibru. Acel echilibru care ia în considerare economicul și socialul și mediul înconjurător. Niște decizii pe care le luăm având aceste trei aspecte în minte – îngrijindu-ne atât de argumentele ecologice, cât și sociale și economice. Dezvoltare care e durabilă. Pe termen lung. Având în minte cele trei direcții.

Dezvoltarea Durabilă este un concept important. Devine esențial să devenim conștienți că acțiunile noastre din prezent influențează setul de resurse la care vor avea sau nu vor mai avea acces generațiile următoare de oameni.

În anul 2000 (adică acum aproape 20 de ani!), Națiunile Unite (un grup de țări care s-au decis să fie prietene și să lucreze împreună pentru cauze care nu le aduc beneficii imediate) s-au întâlnit și au decis că unele din cauzele pentru care vor lucra împreună vor fi pentru Dezvoltarea Durabilă – așa au apărut Millennium Development Goals (MDG). Un set de 8 cauze/ obiective pe care țările ONU își propuneau să le atingă până în anul 2015. În cei 15 ani planificați pentru MDG s-au întreprins mari eforturi, cu rezultate palpabile și relevante pentru comunitatea internațională. Multe din țările aflate „în partea de jos” a topurilor au efectuat progrese în Dezvoltarea Durabilă. Dar mai erau lucruri de făcut! Așa că, în anul 2015, procesul a continuat, prin adoptarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, denumite SDG (Sustainable Development Goals) – care țintesc tot o perioadă de 15 ani, până în anul 2030, astfel:

Deci în prezent noi, ca parte din comunitatea internațională cercetășească, lucrăm la:

SDG 1 – Fără sărăcie

SDG 2 – Foamete „zero”

SDG 3 – Sănătate și bunăstare

SDG 4 – Educație de calitate

SDG 5 – Egalitatea de gen

SDG 6 – Apă curată și sanitație

SDG 7 – Energie curată și la prețuri accesibile

SDG 8 – Muncă decentă și creștere economică

SDG 9 – Industrie, inovație și infrastructură

SDG 10 – Inegalități reduse

SDG 11 – Orașe și comunități durabile

SDG 12 – Consum și producție responsabile

SDG 13 – Acțiune climatică

SDG 14 – Viața acvatică

SDG 15 – Viața terestră

SDG 16 – Pace, justiție și instituții eficiente

SDG 17 – Parteneriate pentru realizarea obiectivelor

Fiecare din aceste Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) vine cu un set de indicatori – astfel că ele sunt foarte bine gândite și puse la punct. Fiecare țară în parte se concentrează pe anumite ODD-uri, în funcție de specificul și dezvoltarea sa.

În România, există un Departament pentru Dezvoltare Durabilă care aparține de Guvern: dezvoltaredurabila.gov.ro . Aici găsiți materiale explicative, definiții, rapoarte naționale și internaționale – precum și un manual de Educație pentru Dezvoltare Durabilă.

Mai multe detalii despre SDG-uri, precum și fișe de activitate găsiți (în engleză) aici.

De ce sunt ele importante pentru cercetași?

Pentru că, pe lângă parteneriatul internațional încheiat între mișcarea noastră și ONU în vederea Educației pentru Dezvoltare Durabilă, acest concept se potrivește mănușă cu cercetășia! Pentru că deja facem foarte multe lucruri în mod intuitiv – și ar fi fain să le facem în mod conștient! Pentru că suntem o mișcare care se bazează pe valori și principii.

În cadrul acestei platforme implicatincomunitate.scout.ro ne propunem prin articolele publicate să oferim exemple practice despre cum noi ca cercetași, noi ca tineri, noi ca cetățeni activi putem contribui la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.