SDG Starter Pack

Cercetașii și-au asumat rolul de a contribui la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, activitățile educaționale fiind principalul instrument prin care aceștia și-au propus să creeze o lume mai bună, orientată spre acțiuni care promovează dezvoltarea durabilă. Astfel, unul dintre rezultatele proiectului „SDG Starter Pack” implementat sub umbrela proiectului Implicat în Comunitate” a fost crearea unui material educațional care să răspundă nevoii de informare a cercetașilor și a persoanelor interesate cu privire la subiectul Dezvoltării Durabile.

Problema pe care cercetașii de la sucursala „Aetos” din Drobeta-Turnu Severin au identificat-o și pe care au dorit să o diminueze prin implementarea proiectului „SDG Starter Pack” a fost lipsa cunoștințelor despre Sustenabilitate și Dezvoltare Durabilă. Soluția pe care au propus-o și au implementat-o a fost crearea unui material teoretic pe care toți cercetașii sau toate persoanele interesate de acest subiect să îl poată accesa, mai ales dacă fac parte din domeniul educațional. Materialele pot fi accesate cu ușurință atât în format digital, cât și în format fizic, servind la facilitarea activităților tematice despre Dezvoltarea Durabilă și Sustenabilitate pentru tineri cu vârsta între 10 și 18 ani. O altă activitate desfășurată în cadrul proiectului a fost evenimentul de lansare al pachetului de resurse în cadrul căruia au avut loc discuții despre ce înseamnă Sustenabilitatea și la ce se referă Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

O altă activitate derulată cu scopul de a informa cetățenii orașului Drobeta-Turnu Severin cu privire la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă a fost organizarea unui treasure hunt în cadrul proiectului „Live according SDG”.

Scopul principal al acestei activități a fost informarea celor prezenți de importanța cunoașterii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. Toate activitățile au avut la bază 1, 2 sau mai multe ODD-uri. Dezbaterile i-au ajutat pe participanți să înțeleagă în profunzime probleme ce au făcut referințe la ODD-urile 5 şi 10 și, de asemenea, i-au stimulat în a găsi soluții pentru a le remedia.

Ce i-a motivat pe membrii echipei de proiect să demareze aceste activități a fost faptul că: „Mulți oameni din comunitatea noastră, și nu numai, nu sunt informați cu privire la SDG-uri. Astfel, noi am considerat deschiderea anului cercetășesc un bun prilej de a-i informa (prin joacă și activități interactive) pe cercetașii din centrul nostru, dar și pe oamenii care vor să ni se alăture în legătură cu problemele societății contemporane. Este important ca un cercetaș să știe ce are de făcut și să vrea să facă lumea un loc mai bun.”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *