Ziua Pământului – Tips & Tricks

Chiar și cercetașii au nevoie de un memento pentru a ne proteja Planeta. Și pentru că se apropie Ziua Pământului, acum este ocazia perfectă de a vorbi cu membrii unității voastre despre cum putem contribui.

Vă invităm să alegeți una din cele 10 modalități de a sărbători Ziua Pământului cu patrula, unitatea sau Centrul Local:

Și natura se mai supără

Într-un tabel pune atât cauzele cât și efectele dezastrelor naturale provocate de om.

Mama Pământ

Știi ce este acela un comic? Dar de benzi desenate ai auzit? Încearcă să desenezi câteva pagini, în care Mama Pământ este personajul principal sau nu. Te poți inspira de aici: Captain Planet.

Pastila Știați că?

Informează-te despre subiectele legate de Ziua Pământului și creează postere pe care să le lipești în casă sau chiar în camera ta. Discutați ceea ce ai aflat cu familia sau persoanele cu care stai acasă în această perioadă. Apoi împărtășește ceea ce ai aflat cu patrula. 

De ce Ziua Pământului?

Creează un organizator grafic care explică de ce a început Ziua Pământului. Poate dai de întâmplări interesante sau cărți faine care s-au scris înainte de această mișcare, toate în atragerea atenției asupra necesității îngrijirii mediului. 

La teatru

Creează un mic scenariu care să arate ”Cum se reciclează corect”. Mai întâi scrie ideea scenariului pe hârtie (ca un adevărat scenarist), creează roluri și personaje (oameni, animale, plante, lucrurile de reciclat: plastic, metal etc.), dialoguri, descrieri. Apoi invită-ți familia să jucați împreună această piesă de teatru chiar în sufragerie. 

Peisaj în casă

Folosind obiecte de prin casă creează o scenă din natură chiar în sufrageria ta. De exemplu, costumează-te într-un pom cu verdeață împrejur și animale printre ramuri. Fă o poză și hai s-o expunem în muzeul de tablouri al patrulei.

Fotocolaj

Creează un colaj cu zonele poluate și zonele curate din comunitatea ta. După ce îl împărtășești cu patrula vezi dacă te asemeni cu ceilalți la ceea ce credeați că sunt zone curate/ poluate în comunitatea voastră și apoi încercați să găsiți împreună soluții pentru zonele poluate. Scrieți-le undeva, detaliați-le și pregătiți un plan ca după ce puteți ieși din casă să mergeți cu ele la autoritățile locale pentru a vă oferi ajutorul în combaterea lor.

(sursa)

Detectivul naturii

Încurajează-i pe cercetași să afle cum se numesc plantele din casă. (În cazul în care nici părinții nu știu, pot folosi acest detector de plante.) Ei trebuie să-și aleagă apoi măcar 3 plante care le-au atras atenția și să caute mai multe informații despre ele pe internet. Apoi să aleagă doar una dintre ele pe care să o îngrijească constant, ca pe un mic protejat. Ei trebuie să trimită o dată pe săptămână poze/ filmulețe despre descoperirile/ îngrijirea florii alese, astfel încât să împărtășească cu patrula.

Foc de tabără #încasă

Pentru a pregăti „lemnul” pentru focul vostru, tăiați o formă pătrată dintr-o cutie de carton. Strângeți tuburile de hârtie igienică și tăiați pe jumătate tuburile de prosop de bucătărie pentru a le folosi ca „bușteni”. Tăiați pungi de hârtie maronie în fâșii apoi răsuciți-le pentru a imita ”aprinderea”. Lipiți tuburile pe carton. Rupeți fâșii de hârtie roșie, portocalie și galbenă strălucitoare pentru a arăta ca flăcările și lipiți-le de carton, așezând pastile de lumânări alimentate cu baterii printre ele pentru a aprinde „flăcările”.

Colaj pentru natură

Cereți patrulei voastre să deseneze o formă simplă de ghindă pe o bucată de hârtie și să o decupeze. Rugați-i apoi să colecteze articole pentru colaj, de exemplu nuci, frunze, crenguțe și scoarță. Înapoi la locul de întâlnire, rugați-i să lipească elementele pe care le-au găsit pe formele de ghindă, păstrându-se în linii, astfel încât colajul lor să păstreze forma unei ghinde.

(sursa)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *