Înscrie Centrul tău Local să devină Ambasadorul Sustenabilității

Proiectul ”Viitor prin acțiune” în parteneriat cu Asociația A.R.T. Fusion și Fundația Noi Orizonturi propune formarea unei rețele de ambasadori ai sustenabilității care să participe la cursuri de formare privind Educația pentru Dezvoltare Durabilă în perioada iulie-august. Centrele Locale interesate de acest proiect pot completa acest formular prin care asigură 2 persoane per Centru (seniori sau lideri / voluntari adulți) care vor livra ulterior cel puțin 3 activități în centru.

Ce presupune participarea în proiect:

  • Participi la 4 cursuri de formare gratuite organizate de Asociația A.R.T. Fusion, pe o perioadă de 2 ani, unde vom aborda temele: cetățenie globală, consum responsabil, schimbări climatice, participare cetățenească, educație nonformală, Agenda 2030, tehnici de Advocacy și te ajutăm să îți dezvolți un plan personalizat și realist de schimbare a stilului de viață;
  • Ajuți la dezvoltarea rețelei naționale de formare de minim 44 de facilitatori/facilitatoare, din care vei face parte;
  • Ești disponibil/ă cel puțin un an pentru a reuși să trimiți mai departe informația dobândită către cel puțin 50 de tineri (între 15-30 de ani) la tine în școală/centru cercetășesc;
  • Livrezi ateliere de educație globală și participare publică în randul tinerilor în anul școlar 2021-2022;
  • Pregătești și organizezi împreună cu tinerii acțiuni de influențare și transformare a școlilor și centrelor în care activează pentru ca acestea să devină instituții “verzi”/”responsabile” (în anul școlar 2022-2023)
  • Împreună cu tinerii și partenerii locali, te implici în organizarea unor acțiuni de advocacy către autoritățile locale pentru a le determina să implementeze Agenda 2030 (în anul 2023)
  • Programul de formare este gândit pe o perioadă de 2 ani pentru a acomoda etapele distincte din cadrul proiectului și pentru a sprijinii echipa în implementarea responsabilităților.

** Pe tot parcusul proiectului ambasadorii/ambasadoarele vor primi sprijin, suport și mentorat din partea echipei educaționale

Etapa 1 de formare – ANUL 1 (vara 2021)

  • Training 1: 14-18 iulie (4 nopti/ 3 zile de curs intensiv)
    Teme abordate: rețea națională – primii pași; interdependențe globale – Agenda 2030; schimbare climatică, stil de viață sustenabil, consum responsabil, cetățenie globală – plan de acțiune individual
  • Training 2: 25-29 august (4 nopti/ 3 zile de curs intensiv)
    Teme abordate: cetățenie globală – evaluare implementare plan de acțiune; metode de participare cetățenească,
    educație globală – metode educație non-formală, planificare și testare ateliere pentru tineri, brainstorming curriculum pentru echipa de facilitare

Dacă vrei să faci parte din echipa de ambasadori/ambasadoare, așteptăm formularul completat de tine până pe 30 mai 2021.

Pentru orice întrebări legate de acest proces puteți scrie la adresa bianca.iloaia@scout.ro.

Proiect derulat de Asociația A.R.T. Fusion în parteneriat cu Organizația Națională Cercetașii României și Fundația Noi Orizonturi cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org
“Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *