Cercetășia este o mișcare care răspunde pro-activ la problemele globale și îi învață pe tineri să fie conștienți de ceea ce îi înconjoară, să găsească soluții și să se implice pentru a lăsa o lume mai bună.
Una dintre marile provocări ale momentului este atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă pornind de la nivel individual, până la nivel social și instituțional, iar pentru asta trebuie cu toții să ne unim forțele pentru a aduce schimbările pozitive pe care ni le dorim și de care lumea și natura are nevoie.
Astfel, aproape 30 de cercetași adulți din toată țara au participat în luna mai la un training online despre Educația pentru Dezvoltare Durabilă pentru a da ceva mai departe în grupurile de cercetași din comunitățile lor. Aceștia au urmat un training format din 2 module, ambele concentrându-se pe o parte teoretică și o parte practică, unde, la final, tinerii și adulții:
- Cunosc și înțeleg definiția și principiile DD și cele 17 ODD-uri;
- Au capacitatea de a-și adapta activitatea cercetășească generală în favoarea DD;
- Vor încuraja atitudini pro-active și responsabile față de resursele limitate ale planetei în comunitățile lor;
Chiar dacă pandemia ne-a împiedicat să ne întâlnim față în față, am găsit soluții și ne-am adaptat mediului online, astfel încât calitatea conținutului și al procesului de livrare să fie la un nivel înalt și participanții să se bucure de o experiență completă.
Ne bucurăm să facem din acest subiect unul recurent pentru training-urile adulților și tinerilor din organizația noastră, care să îi ajute atât pe plan personal, cât și în activitățile cu cercetașii.
Acest stagiu a fost organizat cu ajutorul și suportul donațiilor de pe platforma donate.scout.org.